Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, susține că duminică polițiștii vor asigura securitatea în preajma secțiilor de votare

01 noiembrie 2024, 19:14
cernauteanu

Polițiștii vor asigura ordinea publică în timpul desfășurării turului II al alegerilor prezidențiale desfășurate duminică, 3 noiembrie curent.

Solicitat de agenția informațională de stat Moldpres, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP),Viorel Cernăuțeanu, a specificat că instituția a luat toate măsurile necesare pentru asigurarea ordinii la scrutin.

„Polițiștii vor avea misiunea de a asigura securitatea în preajma secțiilor de votare şi menținerea ordinii publice. Totodată, oamenii legii vor reacționa şi la eventualele sesizări parvenite de la cetățeni. Polițiștii solicită persoanelor să anunțe autoritățile în cazul apariției unor eventuale încălcări”, a spus Viorel Cernăuțeanu.

Conducerea IGP a prezentat recomandări pentru cetățeni, astfel încât procesul electoral să se desfășoare fără abateri și în siguranță. „În vederea neadmiterii abaterilor în ziua alegerilor, poliția recomandă cetățenilor să nu intre în biroul de vot cu obiecte periculoase, arme de foc sau arme albe, să nu distrugă listele sau fișele electorale și să nu scoată din localul secției de votare buletinele de vot”, a precizat Viorel Cernăuțeanu.

Turul doi al alegerilor prezidențiale se va desfășura în această duminică, 3 noiembrie curent. Cetățenii sunt așteptați la cele 2 219 secții de votare, dintre care 1 988 sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului. Alte 231 secții de vot sunt deschise în 37 de țări pentru alegătorii din diasporă.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo