Ghinion pentru un ucrainean în vârstă de 31. Acesta s-a pornit din Moldova spre Polonia, iar printre acte avea şi un permis de conducere falsificat, pe care a plătit 700 de euro. Documentul ilegal a fost descoperit de către oamenii legii la punctul de trecere a frontierei Costeşi, iar bărbatul le-a spus poliţiştilor că şi-a cumpărat actul de conducere prin intermediari, pe care i-a contactat pe reţelele de socializare.
Ajuns în vamă, individul a fost supus unui control suplimentar, astfel, oamenii legii i-au găsit printre documente şi un permis de conducere ucrainean, care în cadrul verificărilor cu tehnica specială s-a stabilit că este falsificat. Cercetările pe caz continuă, uar documentul a fost ridicat şi urmează să fie supus expertizei criminalistice.
Abonează-le la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ