Ministerul Român de Externe a avertizat că vremurile în care Kremlinul spunea națiunilor suverane “ce să facă, ce să spună și când” “au apus”, după ce Nikolai Patrușev, consilierul președintelui rus Vladimir Putin și membru permanent al Consiliului de Securitate al Rusiei, a susținut că Moldova “ar putea să dispară” ca stat.
“În timp ce Rusia duce un război ilegal de cucerire împotriva unui vecin, oficialii săi continuă să facă declarații care pun la îndoială suveranitatea națiunilor europene.
La trei decenii și jumătate după ce Uniunea Sovietică și dictatura comunistă brutală pe care o reprezentau au fost aruncate în coșul de gunoi al istoriei, unii de la Kremlin încă mai cred că pot spune națiunilor suverane, Europei și lumii ce să facă, ce să spună și când.
Acele vremuri au apus. Acesta este exact motivul pentru care aliații suverani au construit și mențin umbrela de descurajare și apărare a NATO.
Bătăușii cunosc doar puterea și răspândesc dezinformare și propagandă atunci când se confruntă cu determinarea națiunilor libere”, a scris pe rețeaua socială X purtătorul de cuvânt al diplomației române, Andrei Țărnea.
Reacția sa vine după ce Recent, consilierul prezidențial Nikolai Patrușev, a declarat într-un interviu pentru o instituție media controlată de Kremlin că „politica anti-rusească a R. Moldova poate duce la dispariția sa”.
„Nu exclud ca politica agresivă anti-rusească de la Chișinău să ducă fie la apartenența Moldovei la un alt stat, fie la încetarea existenței sale”, a declarat Patrușev pentru ziarul Komsomolskaia Pravda, afiliat Kremlinului.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ