Slovacia ia în considerare să dea în judecată UE pentru încetarea furnizării de gaze rusești

20 noiembrie 2025, 12:11
fico1

Slovacia analizează o posibilă acţiune în instanță împotriva UE pentru planurile Bruxelles-ului de a opri livrările de gaze ruseşti începând cu 2028. Premierul Robert Fico susține că măsura ar afecta economia țării și că UE nu și-a respectat angajamentele față de Bratislava, transmite Reuters.

Slovacia şi Ungaria au criticat vehement planurile Executivului comunitar de a elimina treptat importurile de energie rusească, în condiţiile în care ambele state membre UE depind încă foarte mult de aprovizionarea cu gaze şi petrol ruseşti şi se tem că alternativele mai costisitoare le vor afecta economiile. Fico a declarat miercuri că i-a însărcinat pe miniştrii Economiei, Afacerilor Externe şi Justiţiei să analizeze opţiunile în vederea acţionării în instanţă a UE pentru oprirea livrărilor de gaze ruseşti către Slovacia.

„Săptămâna viitoare, Guvernul va discuta un document în care vom analiza posibilitatea de a intenta un proces”, a declarat Fico într-o conferinţă de presă.

„Totul va depinde mult de modul în care Comisia Europeană îşi îndeplineşte angajamentele faţă de Slovacia, angajamente care au fost oferite şi semnate direct de preşedintele Comisiei Europene”, a adăugat Fico, referindu-se la garanţiile privind posibile lipsuri sau creşteri bruşte de preţuri, oferite de Executivul UE la începutul acestui an. Fico nu a spus care este suma care ar putea fi solicitată de Slovacia în instanţă şi nici nu a explicat cum va fi motivată acţiunea.

Miniştrii europeni ai Energiei au susţinut luna trecută propunerea Comisiei de eliminare treptată a importurilor de petrol şi gaze ruseşti până în ianuarie 2028. Ţările UE trebuie să negocieze regulile finale cu Parlamentul European, care nu şi-a stabilit încă poziţia de negociere. Slovacia nu a putut bloca planurile Bruxelles-ului, deoarece interzicerea importurilor de energie din Rusia are nevoie de sprijinul majorităţii statelor membre şi nu de un vot unanim.

În schimb, Fico a încercat să amâne ultimele două pachete de sancţiuni ale UE împotriva Rusiei, care necesită unanimitate, pentru a obţine garanţii şi alte solicitări. Miercuri, Fico a adăugat că Guvernul slovac va discuta şi o propunere a UE – care nu a fost încă aprobată – vizând utilizarea activelor ruseşti îngheţate pentru a acorda Ucrainei un împrumut în valoare de 140 de miliarde de euro. Premierul slovac şi-a reiterat opoziţia faţă de acest plan, spunând că acesta ridică întrebări şi incertitudini juridice.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo