
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost declarat persona non grata de Slovenia. Decizia vine în contextul în care, anul trecut, țara a recunoscut oficial Palestina, iar în luna iulie a acestui an a interzis intrarea pe teritoriul său a doi miniștri israelieni.
Guvernul Sloveniei și-a motivat decizia prin faptul că premierul israelian este vizat de proceduri la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) pentru crime de război și crime împotriva umanității, relatează AFP, conform News.ro.
„Prin acest demers, Slovenia îşi confirmă angajamentul faţă de dreptul internaţional, valorile universale ale drepturilor omului şi o politică externă bazată pe principii şi coerentă”, a transmis joi, 25 septembrie 2025, Guvernul de la Ljubljana.
În iunie 2024, Slovenia a recunoscut statul Palestina, la puțin timp după ce alte trei state au făcut același lucru: Spania, Irlanda și Norvegia. Mai mult, în august 2025, aceasta a interzis în totalitate comerțul cu arme cu Israelul, invocând criza umanitară în desfășurare din Fâșia Gaza. Guvernul a interzis, de asemenea, tranzitul armelor către sau dinspre Israel prin teritoriul Sloveniei.
„Publicul ştie că sunt proceduri împotriva (lui Benjamin Netanyahu) în curs cu privire la comiterea unor crime de război şi crime împotriva umanităţii”, a declarat ministriul sloven de Externe, Neva Grasic.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ