Slusari solicită transparenţă în privinţa vânzării Portului Giurgiuleşti: Primă rundă de tender a avut loc deja

01 mai 2025, 12:11
MyCollages

Ex vicepreşedintele Parlamentului, actual membru al Consiliului de Administraţie al Energocom, Alexadr Slusari cere autorităţilor mai multă transparenţă în procesul vânzării Portului Giurgiuleşti. Solicitarea vine după ce acesta a aflat din surse neoficiale că prima rundă de tender a avut loc, iar la licitaţie ar participa şase companii, printre care şi una înregistrată în Republica Moldova. În acest context, Slusari consideră că "societatea trebuie să cunoască cum decurg procesele privind tranzacționarea Portului Giurgiuleşti".

"După primul anunț de rezonanță din 14 aprilie este liniște. Tace BERD, tace Guvernul, deși este vorba despre soarta obiectului din infrastructura critică a țării noastre. Însă, din surse neoficiale apare informația că primă rundă de tender a avut loc deja. Că sunt 6 companii-participanți, una dintre care este înregistrată în Republica Moldova", a scris Slusari într-un mesaj pe reţelele de socializare.

Acesta susţine că are şi anumite bănuile referitor la cine ar putea fi proprietarul companiei din Republica Moldova, interesată de achiziţionare portului şi reiterează necesitatea transparenţei în procedurile de vânzare:

"Am bănuieli rezonabile cine poate să aibă un mare interes în Moldova de a controla Portul de-jure și sper foarte mult că acest scenariu niciodată nu va fi realizat. În orice caz, dacă statul deocamdată nu poate întoarce Portul în gestiune, cel puțin este necesar să vedem maximum transparenței la orice tranzacție, legată de acest obiect strategic. Prea multe lucruri obscure și neînvestigate s-au întămplat acolo în trecut", a conchis Slusari.

În luna aprilie, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD),proprietarul Portului Giurgiulești din Republica Moldova, principalul port maritim-fluvial al țării, a  lansat licitația internațională cu scopul de a identifica potențiali investitori strategici și financiari care pot sprijini în continuare dezvoltarea cu succes și pe termen lung a acestui activ strategic pentru Republica Moldova.

Referitor la acest subiect, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale de la Chişinău a declart că " Guvernul, împreună cu BERD, se va asigura că procesul de identificare a unui investitor strategic se desfășoară conform legislației și în interes național".

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo