
În cazul unor alegeri parlamentare, 27,5% din cetățenii moldoveni ar vota pentru actualul partid de la guvernare, PAS, 11,6 % și-ar da votul pentru PSRM și 12,2% ar alege Blocul Victoria. Totodată, 6,5% ar vota pentru Blocul Alternativa și 3,8% – cu Partidul Nostru. Prin urmare, aceste partide ar putea accede în Parlament, indică rezultatele Barometrului iData – mai 2025, transmite IPN.
Studiul nu conține, însă, opțiunile diasporei și ale cetățenilor din regiunea transnistreană.
Partidele care sunt aproape de pragul electoral sunt PCRM, PSDE, Mișcarea Respect Moldova și PRIM.
Distribuția mandatelor parlamentare, fără a fi luat în calcul votul diasporei și al cetățenilor din stânga Nistrului, ar putea fi următoarea: PAS ar avea 46 de mandate, PSRM – 19, Blocul Victorie – 18, Blocul Alternativa – 12 și Partidul Nostru – 6.
Potrivit respondenților, cel mai activ politician din ultimele 30 de zile a fost președinta Maia Sandu, urmată de primarul general al capitalei, Ion Ceban, și de ex-președintele Igor Dodon.
În topul politicienilor care se bucură de cea mai mare încredere a populației sunt Maia Sandu – cu 26,2%, Ilan Șor – cu 8,9%, Igor Dodon – cu 8,7% și Alexandr Stoianoglo – cu 6%. Aceștia sunt urmați de Renato Usatîi, Ion Ceban, Vladimir Voronin, Irina Vlah și Ion Chicu.
În topul politicienilor activi sunt Ilan Șor, Renato Usatîi, Dorin Recean, Igor Grosu, Irina Vlah și Marian Lupu.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1006 respondenți, cu o marjă de eroare de ±3%. Perioada de colectare a datelor a fost între 17 și 24 mai curent.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ