Soroca: Peste 14 milioane de lei vor fi restituiţi Uniunii Europene, după ce drumul spre Vasilcău a rămas nereparat

03 decembrie 2024, 17:24

Consiliul Raional Soroca va restitui Uniunii Europene peste 14 milioane de lei, după ce banii, destinaţi reparaţiei drumului spre Vasilcău, Trifăuți, Ruslanovca și Inundeni, aşa şi nu a mai fost utilizaţi. Informația se regăsești în proiectul de decizie cu privire la modificarea bugetului raional propus consilierilor raionali pentru ședința din 5 decembrie 2024, transmite Observatorul.md 

În cele 29 de pagini ale proiectului cu anexe, este și un alineat scurt care menționează următoarele – în rezultatul nevalorificării mijloacelor financiare din proiectul "Drumuri bune și accesibile în comuna Comarna, județul Iași și comuna Vasilcău din raionul Soroca" conform deciziei Autorității de Management București se restituie suma de 761.834,68 euro.

De fapt este vorba despre banii cu care urma să fie reparată porțiunea de drum spre cele patru sate, oferiți gratuit de Uniunea Europeană. Despre aceasta s-a pomenit în treacăt și la consultările publice organizate de Consiliul Raional Soroca. 

La ședința Consiliului Raional Soroca din 15 mai s-a discutat și despre drumul nereparat spre Vasilcău, Trifăuți, Inundeni și Ruslanovca. Consilierilor li s-a propus să ia act de raportul supraveghetorului tehnic, informațiile Serviciului Financiar al Aparatului Președintelui Rаiоnului Soroca și a Direcției Finanțe a Consiliului Raional, dar și să accepte realizarea lucrărilor de reparație capitală. 

Din raportul supraveghetorului tehnic aflăm că s-au executat la 100% din lucrările de defrișare a arborilor, construcția sistemului rutier de îmbrăcăminte din beton a fost executată în proporţie de 23%, iar aproape jumătate dintre obiectivele necesare de implementat nu au fost realizate deloc. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo