
Astăzi la Parlament au avut loc noi audieri publice cu privire la proiectul de lege ce prevede lichidarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS și crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). În urma acestor audieri, deputatul PAS, Olesea Stamate, a publicat o postare cu principalele concluzii.
”O asemenea unitate în opiniilor tuturor celor prezenți la audieri (atât procuraturile specializate, CSP, cât și societatea civilă și experți independenți) nu am văzut demult. Sau poate chiar deloc, pe marginea altor proiecte (... Concluzia pe care am desprins-o eu din aceste audieri a fost vociferată cam în unison de toți: ”Va rugăm, nu avansați pe acest proiect. Nu susținem acest proiect”)”, spune parlamentarul.
Printre obiecțiile principale semnalate de cei prezenți sunt
1. Nu exista o fundamentare suficientă precum și o analiza a impactului;
2. Transferul procurorilor – către teritoriala – este retrogradare, ceea ce a inadmisibil. Se încalcă principiile stabilității funcției si relațiilor de muncă.
3. CSP a propus o variantă mai soft- reorganizarea prin fuziune a celor două structuri - prin transferul tuturor procurorilor către structura nou creată si continuarea si urgentarea vetting-ului procurorilor. Această variantă va asigura continuitatea muncii pe dosare precum si stabilitatea funcției pentru procurori.
4. Probleme de încălcare a termenilor de procedura pe anumite dosare;
5. Schimbarea procurorilor responsabili de dosare – nu are cum sa miște lucrurile înainte;
6. Suspendarea termenilor de tragere la răspundere penala sau întreruperea termenelor de contestare a actelor de procedura penala? Asta nu se referă doar la dosarele PA si PCCOCS, se vor referi la toate dosarele. A analizat cineva ce înseamnă asta?
Pe final de postare Stamate a povestit și despre opinia procurorilor români privind proiectul PACCO: ”Discutam recent cu un fost procuror de la DIICOT (procuratura specializata pe criminalitate organizată din România),care mi-a zis (mai in glumă mai in serios) că dacă proiectul este aprobat în varianta actuală - el își ia licență de avocat în RM. Avocații (dar si procurorii, judecătorii și toți juriștii) vor înțelege de ce”.
CITEȘTE ȘI: VIDEO Şeful PCCOCS, despre crearea PACCO: Nu e real să ai o procuratură funcţională în câteva luni