Deputatul neafiliat, Olesea Stamate acuză lipsa de voință politică în rândul majorității parlamentare privind selectarea transparentă și nepărtinitoare a judecătorilor Curții Constituționale. Reacția vine după ce, în ședința Parlamentului din 19 iunie, deputații au refuzat să includă pe ordinea de zi inițiativa legislativă propusă de Stamate, care viza sporirea transparenței, profesionalismului și credibilității Înaltei Curți, prin modificarea modului de numire a judecătorilor constituționali.
"Pe final de mandat, guvernarea va selecta cel puțin 4 judecători, care pot fi cei mai buni și profesioniști. Însă modul în care vor fi numiti- precum și faptul că vor fi numiți pe final de mandat al guvernării - nu are cum să ducă la întărirea încrederii cetățenilor în instituția Curții Constituționale.
Totodată, pe lângă faptul că selectarea transparentă și bazată pe merit a judecătorilor constituționali este o recomandare clară a Comisiei de la Veneția, a fost și una din promisiunile electorale ale PAS", a transmis Stamate.
Amintim că în data de 9 iunie, Stamate a propus un proiect de lege care vizează reformarea procesului de numire a judecătorilor Curții Constituționale, în vederea sporirii transparenței, reducerii influenței politice și creșterii încrederii publice în instituție.
Inițiativa vine în contextul în care, potrivit deputatului, actuala lege a Curții Constituționale, deși recent modificată, nu a integrat o recomandare esențială a Comisiei de la Veneția – instituirea unui mecanism clar și echitabil de selecție a judecătorilor.
Proiectul propus de Stamate include trei modificări principale:
Introducerea unui nou articol privind procedura de selecție – Parlamentul, Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) vor fi obligați să desfășoare concursuri publice pentru selectarea candidaților, cu analiză de dosare, interviuri și decizii motivate.
Instituirea unei majorități calificate de 3/5 în Parlament pentru numirea judecătorilor, pentru a preveni capturarea instituției de către o majoritate politică.
Suplimentarea criteriilor de eligibilitate – candidații nu trebuie să fi fost membri de partid sau să fi deținut funcții politice în ultimii 3 ani și trebuie să fi demonstrat imparțialitate și independență în activitatea profesională anterioară.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ