Numirea Veronicăi Dragălin în funcția de procuror anticorupție s-a făcut cu încălcarea procedurilor legale. Declarația a fost făcută de candidatul la alegerile prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, la emisiunea Puterea a Patra.
"Tot ce a fost făcut prin falsuri și manipulări, tot așa sfârșește. Atunci când a fost numită doamna Dragălin, în calitate de persoană bănuită de anumite fapte, i-am solicitat, printr-o scrisoare oficială, să fie primit avocatul meu în audiență sau să-mi fie oferit un răspuns. Însă nu am primit un răspuns. Atunci am înțeles atitudinea doamnei procuror față de cei care se adresează la Procuratura Anticorupție pentru dreptate și cer respectarea legii", a precizat Alexandr Stoianoglo.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ