SUA "lucrează" pentru a autoriza Kievul să atace Rusia cu rachete cu rază lungă

11 septembrie 2024, 11:40

Joe Biden a spus marți că Statele Unite "lucrează"pentru a autoriza Ucraina să folosească rachete cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei, relatează hotnews.ro cu referire la AFP.

"Lucrăm la asta", a spus președintele american, întrebat de solicitarea insistentă a omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, care vrea să poată lovi bazele din care armata rusă își lansează atacurile.

SUA au fost reticente în a furniza folosirea armelor care ar putea lovi ținte în adâncul interiorului Rusiei, de teamă că ar putea escalada conflictul.

Ceilalți aliați ai Kievului au furnizat arme, dar cu restricții privind modul și când acestea pot fi utilizate în interiorul Rusiei, pe fondul îngrijorării că astfel de lovituri ar putea provoca represalii care ar atrage țările NATO în război sau că ar putea provoca un conflict nuclear.

Oficialii americani spuneau de la începutul lunii că SUA sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune care ar putea ajunge adânc în Rusia, dar că Kievul ar urma să aștepte câteva luni, deoarece SUA rezolvă probleme tehnice înainte de orice livrare.

Includerea rachetelor JASSM într-un pachet de ajutor militar era așteptat să fie anunțată în această toamnă, au spus trei surse, deși o decizie finală nu fusese luată. 

Trimiterea de JASSM în Ucraina, scrie Reuters, ar putea modifica semnificativ peisajul strategic al conflictului, punând o mai mare parte din Rusia în raza de acțiune a munițiilor puternice, ghidate cu precizie, o preocupare importantă a administrației Biden, au declarat oficialii.

Anterior declarației lui Biden, secretarul de stat american Antony Blinken a spus, într-un interviu pentru Sky News, că SUA "nu exclud" permiterea Ucrainei să folosească arme cu rază lungă de fabricație americană pentru a lovi în interiorul Rusiei.

Atât declarația lui Biden, cât și comentariul lui Blinken au fost făcute după ce secretarul american a spus într-o conferință de presă la Londra că Iranul a furnizat Moscovei rachete cu rază scurtă de acțiune și că forțele lui Vladimir Putin "le vor folosi probabil în câteva săptămâni în Ucraina".

Potrivit lui Blinken, zeci de militari ruşi s-au antrenat în Iran pentru a folosi racheta balistică Fath-360, care are o rază de acţiune de 120 de kilometri.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo