Iranul are „îndoieli serioase” privind respectarea de către Israel a armistițiului

29 iunie 2025, 16:35

Iranul a anunțat duminică că are „îndoieli serioase” privind respectarea de către Israel a armistițiului în vigoare de la 24 iunie, după 12 zile de război între cele două țări, relatează AFP.

Israelul a declanșat pe 13 iunie ostilitățile, prin bombardamente în Iran care i-au ucis pe principalii responsabili militari ai țării, precum și oameni de știință cu legături cu programul nuclear iranian.

Israelul susține că a încercat să împiedice Iranul să dezvolte bomba atomică, o ambiție puternic respinsă de regimul iranian, care își revendică însă dreptul de a derula un program nuclear civil pentru a produce energie.

Atacul iranian s-a produs într-un moment în care Iranul se angajase în negocieri pe acest subiect cu SUA, aliate ale Israelului.

„Nu am declanșat războiul dar am răspuns agresorului cu toate forțele noastre”, a declarat șeful statului major al forțelor armate, Abdolrahim Moussavi, conform imaginilor difuzate duminică de televiziunea de stat din Iran.

După 12 zile de bombardamente reciproce, un armistițiu între Iran și Israel a intrat în vigoare marți.

„Avem îndoieli serioase privind respectarea angajamentelor sale, inclusiv a armistițiului, și suntem gata pentru o ripostă puternică”, a adăugat Moussavi în cadrul unei convorbiri telefonice cu ministrul saudit al apărării, prințul Khaled bin Salman.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo