Tânăr de 24 de ani, plasat în arest pentru că a urcat băut la volan. Riscă până la 5 ani de puşcărie

17 octombrie 2024, 13:43

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, a fost plasat în arest pentru 30 de zile, după ce a urcat băut la volan, anunţă Procuratura Generală. Potrivit oamenilor legii, individul a fost prins conducând în stare de ebrietate în data de 10 octombrie, pe o stradă din Edineţ. Acesta avea permisul suspendat încă din anul 2022, iar acum riscă până la cinci ani de puşcărie.

" La 10 octombrie 2024, aproximativ la ora 04:00, a urcat la volanul mijlocului de transport de modelul "Mercedes". În timp ce conducea automobilul prin municipiul Edineț, a fost stopat de către angajații poliției pentru verificarea actelor.

Fiind suspectat că se află în stare de ebrietate a fost supus testării alcoolscopice cu analizatorul concentrației de alcool în aerul expirat de tip "Drager Alcotest", în rezultatul căruia s-a stabilit că concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat a constituit 1,26 mg/l.

Momentan, învinuitul se află în arest preventiv, încheierea de admitere a demersului procurorului, în acest sens, fiind pronunțată la 11 octombrie 2024", mai anunţă Procuratura.

Noile modificări legislative care prevăd sancțiuni mai aspre pentru fapta de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate au intrat în data de şapte septembrie.

Potrivit acestora, conducerea automobilului în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau ebrietate narcotică se sancționează cu închisoare de la 1 la 5 ani, anterior pedeapsa maximă fiind de un an de închisoare.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo