
Un tânăr de 23 de ani din Edineț a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare după ce a fost prins conducând beat. Incidentul s-a produs în noiembrie 2025, când individul, după ce consumase mai multe beri, a pornit la drum la ora 22:00 fără a aprinde farurile.
Șoferul se îndrepta spre orășelul Cupcini și l-a sunat pe un prieten să-l însoțească. Polițiștii l-au observat pe traseu și au pornit în urmărirea sa cu girofarul, reușind să-l oprească abia la o benzinărie din centrul orașului. Odată ajuns acolo, tânărul a încercat să fugă, dar a fost reținut.
Oamenii legii au cerut prezentarea actelor și efectuarea testului alcoolscopic cu aparatul "Drager", după ce au observat vorbirea incoerentă și mersul dezechilibrat al șoferului. Tânărul a refuzat testarea și nu deținea permis de conducere. Aceasta este a doua sa condamnare pentru conducere sub influența alcoolului, la doar două luni după prima infracțiune.
Procuratura reamintește că refuzul testării alcoolscopice la solicitarea poliției constituie infracțiune conform Codului penal și se pedepsește cu amendă de până la 150.000 de lei sau cu închisoare între 2 și 5 ani. Tânărul rămâne în arest preventiv.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ