
Tânărul care ar fi ucis o bătrână chiar în seara de Paște, în satul Cupcini din raionul Edineţ, va sta următoarele 30 de zile după gratii. Decizia a fost pronunțată astăzi la Judecătoria Edineț, notează Nordinfo.md.
Suspectul a discutat cu jurnaliștii și a declarat că nu ține minte ce s-a întâmplat în acea zi:
"-Regretați cele întâmplate?
-Păi, eu nu-s de vină.
-Ce s-a întâmplat în acea seară?
-Nu țin minte.
-Erați inconștient, erați sub influența unor substanțe?
-Posibil", a spus individul.
Crima a avut loc duminică, 20 aprilie, în localitatea Cupcini, din raionul Edineț. Tânărul ar fi dat buzna în casa femeii în vârstă de 86 de ani, pe care ar lovit-o cu o țeavă metalică, dar și cu o sticlă de bere în regiunea capului. În urma traumatismelor grave, femeia a decedat.
Avocatul tânărului neagă informaţiile precum că femeia era bunica acestuia:
"Clientul meu lucrează cu organele de anchetă. Acesta a recunoscut parțial vina. Precum v-a spus, el nu ține minte ce a avut loc în acea seară. Victima pe dosar nu este bunica sa, nu e nici rudă cu presupusul făptaș", a menționat Cătălin Istrate, avocat.
Din sala de judecată, suspectul a fost escortat la Penitenciarul nr 11 din Bălți.
"Au fost ridicate obiecte cu care presupunem că a fost săvârșită infracțiunea. Totodată, au fost audiați martori. El a fost sub influiența băuturilor alcoolice, dar vor fi efectuate expertizele și să obținem rezultatele analizelor", a declarat Cristina Strelețcaia-Grinceac, procuror.
Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ