Taxe majorate pentru români în 2026: Impozite mai mari cu 70% la locuințe și dublate la unele mașini

18 noiembrie 2025, 20:04

Proiectul de lege care prevede majorarea impozitelor pe locuințe și autovehicule, precum și creșteri de taxe pentru investitori, a fost validat de Parlamentul României și va fi transmis președintelui pentru promulgare, transmite ProTV.ro.

Față de varianta pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în septembrie, au fost operate modificări importante. Testele cu poligraful pentru angajații ANAF, ai Oficiului pentru Jocuri de Noroc și ai Vămilor, considerate neconstituționale de Curtea Constituțională, au fost eliminate. De asemenea, taxa de 25 de lei sau 5 euro pentru coletele sub 150 de euro provenite din afara Uniunii Europene a fost amânată și va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026.

În schimb, rămân în vigoare majorările impozitelor pe proprietăți, mașini și terenuri. Potrivit primarilor din Asociația Municipiilor, impozitul pe locuințe va crește cu aproximativ 70%. De exemplu, dacă în prezent se plătesc 100 de lei pentru o locuință, anul viitor impozitul va fi de 170 de lei. Pentru mașinile poluatoare, taxele vor fi majorate considerabil, iar impozitul va fi dublu pentru un autovehicul cu motor mic, dar normă de poluare Euro 4.

Totodată, impozitele pentru mediul de afaceri și investiții vor crește: dividendele și câștigurile din investiții și criptomonede vor fi taxate cu 16%, față de 10% în prezent. Capitalul minim pentru înființarea unui SRL va fi de 500 de lei, iar firmele vor fi obligate să dețină cont bancar. Multinaționalele vor fi scutite de impozitul pe cifra de afaceri.

De asemenea, persoanele care obțin venituri din închirierea locuințelor pe termen scurt vor fi obligate să utilizeze casă de marcat și să emită bonuri fiscale.

 

Parlamentarii din opoziție au criticat măsurile. Petrișor Peiu, senator AUR, a afirmat că "nu este normal să creșteți impozitul pe dividende și să suprareglementați", iar Daniel Paul Gheorghe, senator neafiliat, a spus că antreprenorii nu mai suportă taxe și impozite mărite.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo