Termoelectrica anunță că este dispusă să înceapă furnizarea energiei termice către toate categoriile de consumatori din municipiul Chișinău: grădinițe, șțcoli, instituțiile municipale din sfera medicală și socială, blocurile locative, cât și agenții economici.
"Conectarea la serviciile de termoficare poate avea loc indiferent de data emiterii Dispoziției Primăriei municipiului Chișinău cu privire la demararea sezonului de încălzire. Procedura este simplă și poate fi inițiată la solicitarea gestionarului imobilului sau administratorului blocului locativ, care este reprezentantul oficial al locatarilor.
Pentru a beneficia de căldură în blocurile locative, este necesar ca administratorul blocului locativ să prezinte o solicitare de conectare a agentului termic la sediul teritorial al Termoelectrica, dar și fișa tehnică de pregătire a instalațiilor de utilizare a energiei termice. Totodată, o condiție obligatorie este încheierea noului contract de furnizare a energiei termice, cât și prezentarea Mecanismului de repartizare a consumului de energie termică.
"Astfel, invităm Gestionarii Fondului Locativ, care încă nu au încheiat contractul, să se prezinte la sediul Furnizorului pentru semnarea acestuia", a menționat Termolectrica.
Aboneză-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ