Toate zborurile de plecare din 14 octombrie de pe aeroportul din Bruxelles vor fi anulate. Care este motivul

01 octombrie 2025, 07:43

Aeroportul din Bruxelles a anunţat marţi, 30 septembrie 2025, că va anula toate zborurile de plecare din data de 14 octombrie, din cauza unei greve naţionale organizate de sindicatele belgiene, care protestează față de un plan de reducere a costurilor propus de guvern, transmite Adevărul.ro.

„Din cauza acţiunii sindicale la nivel naţional de marţi, 14 octombrie, la care participă personalul furnizorului de servicii de securitate, ne aşteptăm din păcate la un impact major asupra operaţiunilor aeroportuare”, a declarat principalul aeroport din Belgia într-un comunicat de presă.

„Pentru a garanta siguranţa pasagerilor şi a personalului nostru, am decis, în consultare cu companiile aeriene, să nu permitem plecarea niciunui zbor de pasageri pe 14 octombrie”, se mai arată în comunicat.

Greva personalului de securitate al aeroportului din Bruxelles ar putea să afecteze şi zborurile de sosire, fiind probabile unele anulări. Pasagerii sunt sfătuiţi să se adreseze direct companiei lor aeriene pentru cele mai recente actualizări privind starea zborului lor.

Se aşteaptă, de asemenea, ca transportul public să se confrunte cu perturbări în aceeaşi zi. Aeroportul din Bruxelles îndeamnă pasagerii şi personalul să consulte site-urile web oficiale ale operatorului feroviar NMBS/SNCB şi operatorului de transport public De Lijn pentru cele mai recente informaţii de călătorie.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo