Procuratura Anticorupție (PA) raportează că pe parcursul anului trecut valoarea confiscărilor dispuse de judecători în cauzele expediate în judecată de PA a atins 74.597.226 de milioane de lei, ceea ce indică o creștere de 600% față de anul precedent.
În 2024, Procuratura Anticorupție a reprezentat acuzarea în instanțele de judecată și a obținut sentințe în 183 de cauze penale, în privința la 251 persoane – o creștere semnificativă față de anul 2023 în care au fost pronunțate sentințe în privința la doar 202 persoane.
Rata achitării în cauzele Procuraturii Anticorupție a scăzut față de anul precedent, ceea ce denotă o calitate mai înaltă a dosarelor trimise în judecată. Peste 100 din sentințele pronunțate în 2024 au fost în cauze penale recente, trimise în judecată de Procuratura Anticorupție în 2022 (37 cauze),2023 (51 cauze) și 2024 (19 cauze).
Procurorii anticorupție au obținut aceste rezultate – condamnări și sume de bani care urmează să fie confiscate în interesul statului și a cetățenilor de la infractori condamnați în cauze de corupție și celor conexe – în pofida faptului că pe parcursul anului 2024, Procuratura Anticorupție a pierdut 10 acuzatori de stat prin demisie, delegare și suspendare.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ