Tragedie în Italia: Un tânăr moldovean, în vârstă de 25 de ani, găsit împușcat în cap pe un câmp. Se investighează o posibilă crimă

02 ianuarie 2026, 11:38
9273592_01213416_sergiu_tarna_morto_campo_ferita_arma_testa_autopsia_mira

Un tânăr moldovean, în vârstă de 25 de ani, a fost găsit mort miercuri, 31 decembrie, pe un teren agricol din localitatea Malcontenta di Mira, în apropiere de Veneția. Victima, identificată drept Sergiu Țarna, lucra ca chelner și locuia în zona Veneției. Autoritățile au descoperit că tânărul avea o rană la cap provocată de o armă de foc și investighează cazul ca pe o posibilă crimă.

Identificarea a fost posibilă după ce anchetatorii au recuperat documentele și obiectele personale ale victimei. Familia tânărului a fost anunțată imediat, iar în prezent, ancheta așteaptă rezultatele examenului medico-legal pentru a stabili cu certitudine cauza morții, autopsia fiind programată pentru ziua de vineri, 2 ianuarie.

Corpul a fost găsit de o persoană care venise în zonă pentru a face fotografii în natură. Tânărul era întins pe partea dreaptă, aproape de un șanț, iar în afară de rana de la tâmplă nu au fost observate alte leziuni vizibile. La locul incidentului nu a fost găsită nicio armă, iar carabinierii nu au descoperit urme care să sugereze că victima ar fi fost transportată după deces sau că fapta s-ar fi produs în altă parte.

 

Investigatorii analizează imaginile camerelor de supraveghere din zonă și audiază localnicii, deși în apropiere se află foarte puține locuințe. Terenul agricol unde a fost descoperit corpul este situat la câțiva kilometri de zona industrială Porto Marghera și de terminalul Fusina, într-o proprietate mare, neîngrijită și izolată de clădiri.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo