O persoană și-a pierdut viața în urma nerespectării regulilor de comportament în timpul scăldatului în seara zilei de 22 iunie 2024. Incidentul a avut loc în jurul orei 20:15 în lacul din Parcul Valea Trandafirilor, situat pe strada Melestiu nr.9 din municipiul Chișinău.
Salvatorii și scafandrierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost solicitați să intervină, după ce s-a presupus că o persoană s-ar fi înecat.
Ajunși la fața locului, aceștia au început imediat lucrările de căutare subacvatică, însă persoana nu a fost găsită în acea seară.
În dimineața zilei de 23 iunie, scafandrierii au continuat operațiunile de căutare, iar în jurul orei 07:36, cadavrul persoanei, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a fost depistat și extras la mal.
În contextul acestei tragedii, IGSU atenționează cetățenii asupra riscurilor nerespectării regulilor de comportament în timpul scăldatului. Salvatorii îndeamnă oamenii să se scalde doar în locuri special amenajate și dotate cu stații de salvare. De asemenea, specialiștii recomandă evitarea scăldatului pe timp de noapte și după consumul băuturilor alcoolice.
În caz de situații de risc și excepționale, oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112 pentru a solicita ajutorul de urgență.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ