Ora de iarnă 2024 începe în noaptea de 26 spre 27 octombrie. Ora de iarnă presupune întoarcerea ceasurilor cu o oră. Astfel, ora 04:00 devine ora 03:00 sau, cum ne place să spunem, dormim mai mult cu o oră, transmite DCnews.ro
Scopul orei de iarnă/vară a fost economisirea energiei. Ajustarea ceasurilor pentru a ne folosi, cât mai mult, de lumina naturală, a apărut prima dată în timpul Primului Război Mondial, pentru a reduce consumul de combustibil și electricitate. Germania a fost primul stat care a folosit-o. În România, ora de vară a adoptată prima oară în 1932, vreme de 8 ani, ca să revină apoi în 1979.
Așa cum am precizat deja, în România, avem timpul legal român și ora de vară. Ca să fie mai ușor, numim timpul legal român - ora de iarnă. Trecerea la ora de iarnă se face în ultimul weekend al lunii octombrie, sâmbătă spre duminică, când ”retrăim” ora 03:00.
Chiar dacă poate părea o veste bună inițial - te odihnești mai mult cu o oră - trecerea la ora de iarnă are un impact semnificativ asupra sănătății fizice și psihice. Scurtarea zilei, faptul că se întuneca mai devreme poate avea impact psihic și emoțional. Simptomele resimțite sunt ca după un zbor cu avionul: oboseală, insomnie, dificultăți de concentrare. În plus, studiile au arătat că trecerea la ora de iarnă crește riscul de AVC și infarct, în primele zile după schimbarea, din cauza problemelor cu somnul.
"Particularităţile fizice şi psihice individuale influenţează modul cum se realizează această adaptare. De aceea, unii pacienţi pot prezenta o simptomatologie polimorfă, mergând chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecţiuni", a explicat medicul Tudor Ciuhodaru.
Sănătatea mintală a devenit o problemă însă tot mai îngrijorătoare, iar zilele mai scurte și reducerea expunerii la lumină naturală pot duce la depresia sezonieră sau tulburarea afectivă sezonieră.
"Astenia de toamnă există ca şi cea de primăvară. Încep fenomene uşoare de depresie şi nu mai avem chef de nimic. Scade capacitatea intelectuală, scade şi posibilitatea de conectare cu cei din jur. Astenia aduce oboseală de la prima oră. Chiar dacă bem cafea, randamentul scade, nu creşte. Aceasta este astenia de toamnă" spune neurologul Vlad Ciurea.
Ora de vară se aplică pe scară largă în lume. În schimb, cea de iarnă devine, pe an ce trece, tot mai rară. În Uniunea Europeană a existat o dezbatere cu privire la schimbarea orei, dorindu-se, în mare parte, renunțarea la acest demers, însă pandemia a dat planurile peste cap, deși dorința a fost exprimată de 80% din cei chestionați din UE. Dacă se va ajunge la o decizie la Bruxelles, aceasta nu se va aplica uniform, fiind la decizia fiecărui stat membru.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ