
Trei tineri din Rusia au fost reținuți de poliție după ce au postat un videoclip pe TikTok în apropierea unui depozit de combustibil din Rusia, care a fost incendiat în urma unui atac cu drone ucrainene.
Poliția rusă a reținut trei tineri care s-au filmat lângă un depozit de combustibil în flăcări din apropierea orașului Soci, după un atac cu drone ucrainene, scrie BBC.
În videoclip, distribuit inițial pe TikTok, două fete și un băiat pot fi văzuți fredonând o melodie a muzicienilor ruși Endshpil și Miyagi, în timp ce pe fundal arde instalația Rosneft-Kubannefteprodukt.
Cei trei reținuți au vârste cuprinse între 19 și 21 de ani. Tânăra de 20 de ani care a filmat videoclipul a fost acuzată de comportament necorespunzător în timpul unei situații de urgență, potrivit poliției locale. Ea riscă o amendă de până la 30.000 de ruble (echivalentul a 375 dolari).
Fetele se numesc Karina și Daria și provin din Nizhniy Tagil, un oraș industrial din munții Ural, conform profilurilor lor de pe rețelele sociale.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică: Rusia folosește site-uri de presă din România pentru dezinformare
Rusia vizează alegătorii din întreaga UE, avertizează Moldova. ”Și-au activat rețeaua Matrioșka”
Într-un videoclip postat de poliția locală pe Telegram, tinerii spun că au venit la Soci pentru a găsi de lucru și își cer scuze pentru că au filmat și postat videoclipul. Guvernatorul local Veniamin Kondratyev a declarat că incendiul a fost cauzat de resturile unei drone care au lovit un rezervor de combustibil duminică.
Ucraina nu a comentat acest incident, dar forțele sale armate au vizat în mod constant infrastructura energetică și militară rusă pe tot parcursul invaziei rusești la scară largă.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ