Turcia a blocat accesul la Instagram, fără a oferi o explicaţie oficială

02 august 2024, 10:49

Turcia a blocat accesul la platforma media socială Instagram: autoritatea naţională de reglementare în domeniul tehnologiei informaţiei a anunţat măsura vineri, fără a preciza motivul şi durata interdicţiei, transmite digi24.ro cu refeire la Agerpres.

Miercuri, directorul pentru comunicaţii al preşedinţiei de la Ankara, Fahrettin Altun, criticase Instagram pentru presupusa blocare a mesajelor de condoleanţe la moartea lui Ismail Haniyeh, unul dintre cei mai importanţi oficiali ai grupării islamiste palestiniene Hamas: "Asta e cenzură pur şi simplu", a scris el în reţeaua X, adăugând că Instagram nu a menţionat nicio încălcare a politicii care să justifice decizia.

Compania Meta Platforms, care deţine Instagram, nu a comentat nici interdicţia împotriva sa, nici afirmaţiile lui Altun. Autoritatea pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii (BTK) a publicat măsura pe site-ul său de internet. Jurnalişti ai agenţiei France Presse au constatat efectele blocajului reclamat pe X de numeroşi utilizatori ai Instagram cu reşedinţa în Turcia.

O posibilă explicație

Bloomberg avansează, totuși, un motiv, deși acesta nu a fost invocat drept unul oficial: Autoritatea de reglementare a internetului din Turcia a blocat accesul la Instagram după ce un consilier superior al președintelui Recep Tayyip Erdogan a criticat platforma de socializare pentru "cenzurarea" postărilor legate de moartea șefului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, scrie Bloomberg.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo