
Deputatul PSRM Adela Răileanu acuză Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) că încearcă să impună control ideologic asupra spațiului informațional din Republica Moldova printr-un nou proiect de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale.
Potrivit declarațiilor făcute de Răileanu, proiectul elaborat de guvernare ar transforma Consiliul Audiovizualului într-o instituție cu atribuții de cenzură, acordându-i competențe extinse asupra conținutului distribuit nu doar în mass-media tradițională, ci și pe rețelele sociale.
„Urmărim în aceste zile cum guvernarea încearcă disperată să elimine ultimele rămășițe ale jurnalismului liber din Republica Moldova. După ce a fost gonit din emisia prin eter, acesta este vânat și în online”, a declarat Răileanu.
Socialista critică dur modul în care a fost elaborat proiectul – „în mare taină”, afirmând că documentul nu a fost consultat cu societatea civilă sau presa, ci transmis doar Consiliului Europei și Comisiei de la Veneția. Ea acuză PAS de lipsă de transparență și de grăbirea procesului legislativ, menționând că opoziția a primit acces la proiectul de lege de 32 de pagini abia pe 30 mai, fiind nevoită să formuleze amendamente într-un termen extrem de scurt.
Printre cele mai controversate prevederi, Răileanu evidențiază introducerea definițiilor de „conținut ilegal” – considerată vag formulată și susceptibilă de abuz – și „notificator de încredere”, o etichetă acordată de Consiliul Audiovizualului unor actori care, susține ea, ar putea deveni „instrumente ale supravegherii ideologice”.
„Acești 'notificatori' vor avea puterea de a eticheta conținutul online și de a influența masiv libertatea de exprimare. Practic, fiecare utilizator de internet ar putea deveni ținta unei cenzuri legalizate”, a avertizat deputata.
În acest context, PSRM solicită retragerea imediată a proiectului de lege și organizarea unor consultări publice cu presa, societatea civilă și opoziția parlamentară.
„Libertatea de exprimare nu este negociabilă. O democrație autentică nu poate funcționa prin impunerea fricii, a controlului și a tăcerii”, a conchis Adela Răileanu.