VIDEO Ucraina și Rusia au făcut un nou schimb de prizonieri. Volodimir Zelenski: "Cei mai mulți au petrecut peste doi ani în captivitate"

20 iunie 2025, 19:20
Embed:

Ucraina și Rusia au anunțat vineri un nou schimb de prizonieri de război, în cadrul acordului încheiat la Istanbul pe 2 iunie. Potrivit autorităților, au fost eliberați militari răniți sau tineri sub 25 de ani, iar cei decedați au fost predați, scrie Digi24.ro.

Președintele Zelenski a confirmat că soldații ucraineni s-au întors acasă după mai bine de doi ani în captivitate, relatează Agerpres. În cadrul negocierilor de la Istanbul, singurul rezultat concret a fost acordul celor două părți de a elibera toți prizonierii răniți sau mai tineri de 25 de ani, precum și de a preda corpurile luptătorilor uciși în conflict, transmit Reuters și AFP.

"Un grup de militari ruși a revenit din teritoriul controlat de regimul de la Kiev", a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat. Instituția a precizat că militarii se află deocamdată în Belarus. "La schimb a fost predat un grup de prizonieri de război ucraineni", a mai menționat ministerul.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat vineri schimbul de prizonieri și a salutat revenirea militarilor ucraineni: „Cei mai mulți soldați care revin azi din captivitatea rusă au petrecut acolo peste doi ani", a transmis el pe Telegram, adăugând că sunt "în sfârșit acasă". La fel ca în precedentele schimburi din ultimele două săptămâni, niciuna dintre părți nu a oferit cifre exacte privind numărul prizonierilor eliberați.


Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo