Un avocat din Chişinău a fost reţinut de CNA: Este acuzat că a luat mită de 65 de mii de euro

19 mai 2025, 10:19

Un avocat din municipiul Chişinău a fost reţinut pentru 72 de ore de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA),fiind bănuit că ar fi primit mită în sumă de 65.000 de euro de la rudele unor persoane aflate în arest. Potrivit informaţiilor, avocatul le-ar fi promis acestora influenţarea unor magistraţi în vederea obţinerii unor sentinţe favorabile, care ar fi dus la eliberarea din detenţie a persoanelor condamnate.

"Urmărirea penală în prezenta cauză a fost începută de organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, în temeiul unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 326 alin. (1) din Codul penal. După transmiterea mijloacelor bănești, sub controlul CNA, avocatul a fost reținut pentru 72 ore.

În prezent, Centrul Național Anticorupție desfășoară acțiuni, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți, în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora", transmit oamenii legii.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo