Un bărbat a murit pe un șantier, după ce bena unui camion s-a atins de o linie electrică

24 octombrie 2025, 15:50

Un bărbat a murit pe un șantier, după ce bena unui camion s-a atins de o linie electrică din preajmă, informeazǎ Premier Energy, acesta fiind al treilea caz de deces în ultimele douǎ sǎptǎmâni anunțat de companie. 

"Trei oameni și-au pierdut viața pentru că au lucrat neautorizat, fără respectarea normelor de securitate în zona de protecție a rețelelor electrice", a anunțat compania pe Facebook.

Ultimul caz a avut loc pe 21 octombrie, într-o suburbie a municipiului Chișinău. Victima descărca materialele de construcție, când bena unei autobasculante ridicate s-a aflat periculos de aproape de conductorii unei linii electrice aeriene de medie tensiune (10 kV). Acesta a murit electrocutat.

"Lucrările se efectuau în zona de protecție a rețelelor electrice, fără coordonare cu operatorul sistemului de distribuție, ceea ce reprezintă o încălcare a legii", menționeazǎ Premier Energy, care atenționează cetățenii să evite folosirea obiectelor înalte în apropierea conexiunilor electrice. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo