Un bǎrbat, condamnat la 15 ani de închisoare pentru abuzul sexual al finei sale și surorii ei

22 septembrie 2025, 10:16

Un bǎrbat de 56 de ani a fost condamnat la 15 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, pentru abuzul sexual al finei sale și surorii ei.

Cazut a avut loc în toamna anului 2019. Potrivit Procuraturii Generale, bǎrbatul fiind rugat de părinții unei minore de 9 ani de a avea grijă de ea în timp ce ei se aflau la serviciu, acesta fiind prieten de familie și folosindu-se de încrederea lor, a comis în privința copilei acțiuni cu caracter sexual neconsimțite, atât la domiciliul său amplasat într-un oraș din nordul țării, cât și la domiciliul părinților copilei.

Cinci ani mai târziu, bărbatul a comis același tip de acțiuni ilegale și în privința surorii mai mici a fetiței, căreia i-a devenit naș de botez.

Părinții au alertat poliția după ce copilele le-au povestit părinților cele întâmplate.

Inculpatul nu și-a recunoscut vina. Sentința este cu drept de apel.

Procuratura Generalǎ amintește cǎ orice manifestări sexuale în privința unor persoane care nu au atins vârsta de 16 ani sunt sancționate de legea penală.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo