
Un bărbat din Cantemir a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru exploatarea sexuală a două adolescente din Leova. Faptele au avut loc în perioada octombrie 2018 – ianuarie 2019.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul de 31 de ani, a creat conturi false pe reţeaua de socializare Odnoklassniki, prin intermediul căreia le-a cerut victimelor minore care atunci aveau vârste de 14 ani, imagini și video cu caracter sexual.
Ulterior, după ce a intrat în posesia imaginilor cu caracter sexual, acesta a continuat să le amenințe cu răspândirea acelor imagini altor persoane, dacă nu vor continua să-i trimită altele noi.
Ulterior, după ce a intrat în posesia imaginilor și video, acesta a amenințat-o pe una din victime că va publica imaginile în cazul în care nu va întreține cu acesta raporturi sexuale – împrejurare vulnerabilă în care adolescenta a fost constrânsă să fie exploatată sexual, ceea ce i-a cauzat suferințe psihice victimei minore.
Faptele ilegale ale bărbatului, însă, au fost deconspirate și documentate de către oamenii legii, iar la solicitarea procurorilor, acesta a fost plasat în arest preventiv. Este de menționat faptul că pe cauza penală vizată reprezentarea acuzării de stat în instanța de judecată a avut loc cu aportul Procuraturii Cimișlia, iar până la devenirea definită a sentinței condamnatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ