
Doi bărbați din municipiul Chișinău, cu vârste de 47 și 36 de ani, au fost trimiși în judecată pentru mai multe infracțiuni, printre care șantaj, tâlhărie și huliganism agravat, anunță Procuratura.
Potrivit oamenilor legii, indivizii, împreună cu o altă persoană aflată în curs de identificare, ar fi pătruns, în martie 2025, prin forță într-o locuință din Chișinău. Aceștia au agresat un bărbat și l-au amenințat cu moartea, solicitând, sub pretextul unei datorii inexistente, suma de 500 de euro. Victima a fost apoi transportată forțat într-o zonă izolată, unde a fost maltratată din nou și amenințată, fiind deposedată de un telefon mobil în valoare de 14.000 de lei și de suma de 100 euro.
La 24 martie 2025, unul dintre inculpați a pătruns într-o altă locuință și, folosind forța fizică, a atacat din nou aceeași victimă, sustrăgând bunuri în valoare totală de 22.000 de lei.
Ulterior, la 29 iunie 2025, același individ a comis alte fapte de huliganism agravat, provocând leziuni corporale unei alte persoane cu un cuțit și deteriorând un autoturism.
Martorii audiați în cadrul anchetei au confirmat comportamentul frecvent agresiv al inculpatului, indicând că mai multe persoane au fost victime ale violenței acestuia, însă au evitat să-l denunțe din cauza fricii de represalii. Victima din primele două cazuri a depus plângere abia după ce inculpatul a fost arestat pentru huliganismul comis la 29 iunie 2025.
Conform Procuraturii, inculpatul are antecedente penale, fiind anterior condamnat pentru acte de huliganism și cercetat pentru alte infracțiuni de violență și trafic de droguri.
Ambii inculpați nu recunosc vina pentru faptele imputate.
Potrivit Codului penal, pentru tâlhărie se prevede pedeapsa de până la 10 ani de închisoare, pentru huliganism agravat – până la 7 ani, iar pentru șantaj – până la 13 ani de închisoare.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ