Un bărbat implicat într-o afacere ilegală a pus pe jar poliția. A fost reținut la Orhei, după o urmărire ca în filme VIDEO

18 iunie 2024, 10:11
18

O rețea de traficanți de droguri a fost destructurată de oamenii legii, iar în cadrul operațiunii au fost ridicate 245 de pachețele de substanțe narcotice, 147 de pastile de Buprenofină și aproximativ 30.000 de lei.

Potrivit poliției, după investigații și analiza camerelor de supraveghere, poliția a stabilit că un bărbat, de 44 de ani, condamnat anterior pentru trafic de droguri, era implicat în activitatea ilegală. Acesta a fost localizat de oamenii legii la o stație PECO din periferia municipiului Orhei, însă a refuzat să prezinte actele de identitate, a accelerat pedala de accelerație și a fugit de la fața locului. În timpul urmării, bărbatul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat într-un foișor de pe acostament. Într-un final, acesta a fost reținut.

Astfel, în urma perchezițiilor corporale, a mijlocului de transport și a domiciliului său, oamenii legii au descoperit  zeci de pastile de Buprenofină, 400 de pachete din polietilenă de tip Zip-Lock, un cântar electronic de dimensiuni mici, precum și bani proveniți din activități ilegale.

De asemenea, examinarea telefoanelor acestuia a relevat imagini cu coordonate geografice ce indicau locuri de ascundere a drogurilor, fiind descoperite și ridicate 33 de pachete din diverse zone ale municipiului Orhei.

Bărbatul a fost reținut și transportat la Penitenciarul 13, iar materialele probatorii vor fi supuse expertizelor. Poliția continuă investigațiile pentru identificarea și reținerea altor membri ai grupului infracțional organizat.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo