Un bărbat riscă pedeapsa cu închisoarea, după ce și-a spălat calul la o spălătorie auto

21 ianuarie 2025, 21:41

Un bărbat din satul Malechy, Polonia, riscă pedeapsa cu închisoarea pentru cruzime față de animale, după ce și-a spălat calul la o spălătorie auto.

Incidentul, aspru criticat pe rețelele sociale, a avut loc în orașul Maków Mazowiecki, la câțiva kilometri de sat, unde bărbatul, în vârstă de 43 de ani, și-a spălat animalul, legat de o căruță, la o spălătorie auto, cu un furtun cu apă de înaltă presiune, transmite adevarul.ro.

Calul, vizibil agitat, s-a ridicat pe două picioare, încercând să treacă de peretele despărțitor, și posibil să scape, însă a alunecat din cauza umezelii de pe jos.

Cu ajutorul materialului capturat de camerele de supraveghere, polițiștii au demarat o investigație și au reușit să-l găsească pe bărbat, într-un sat la câțiva kilometri de oraș.

Asupra acestuia a fost deschis un dosar pentru cruzime față de animale și riscă trei ani în spatele gratiilor.

De asemenea, propietarul unei stații peco din apropierea spălătoriei a declarat pentru jurnaliști că este pentru prima dată când vede așa ceva, arătându-se de-a dreptul șocat.

Fapta n-a scăpat nici de criticile internauților, care consideră incidentul unul de neacceptat, o manifestare a ignoranței și un exemplu clar de cruzime.

„Acest act de bestialitate va face furori în curând iar făptașii vor primi pedeapsa pe care o merită”, spune alt internaut.

În România, cei care sunt acuzați de rănirea cu intenție a animalelor, riscă de la un an la 5 ani în spatele gratiilor, sau amendă, după caz, potrivit polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Olt.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo