
Un cetățean al Republicii Turcia, acuzat de complicitate la omorul prin împușcare, comis la 10 iulie 2024, pe terasa unei cafenele din sectorul Rîșcani al municipiului Chișinău va fi extrǎdat în Republica Moldova. El fusese reținut în Marea Britanie pe data de 29 august.
Procuratura Generalǎ informeazǎ cǎ la data de 14 octombrie 2025, Secretarul de Stat al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a decis admiterea demersului Procuraturii Generale a Republicii Moldova privind extrădarea unui cetățean al Republicii Turcia, în vederea tragerii la răspundere penală pentru complicitate la săvârșirea în Republica Moldova a infracțiunii de omor intenționat.
Acesta a fost reținut pe teritoriul Marii Britanii la 29 august 2024, fiind anunțat în căutare internațională de către procurorii din Republica Moldova, cu scop de arest și extrădare.
Potrivit PG, admiterea extrădării a fost posibilă datorită "cooperării active dintre Procuratura Generală a Republicii Moldova și Serviciul de urmărire penală al Coroanei din Regatul Unit al Marii Britanii, precum și eforturilor constante depuse de autoritățile ambelor state în vederea combaterii criminalității grave transfrontaliere".
În perioada următoare, organele competente urmează să organizeze escortarea în Republica Moldova a învinuitului, pentru efectuarea acțiunilor procesuale necesare și deferirea acestuia justiției.
Pe data de 10 iulie 2024, un cetățean turc a fost asasinat la terasa unui local din sectorul Râșcani al capitalei.
Killerul purta cagulă pe cap, era îmbrăcat într-un maiou alb, pantaloni scurți negri și se deplasa cu o trotinetă electrică.
Bărbatul a părăsit Republica Moldova la 2 ore de la comiterea omorului grav, prin vama de la Sculeni. După crimă, s-a stabilit că victima este o autoritate criminală, aflată în urmărire internațională de către autoritățile din Maria Britanie.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











