IGSU a anunțat cauza tragediei de la Gura Bîcului, Anenii Noi, unde pe 17 noiembrie, au decdat un copil de 3 ani și tatăl acestuia. Nenorocirea s-a produs din cauza exploatării necorespunzătoare a instalației de încălzit.
Potrivit IGSU, membrii familiei nu se simțeau prea bine, având suspiciuni de intoxicație alimentară. Au solicitat intervenția ambulanței, astfel la spital a fost transportată mama și copilul mai mare, în vârstă de 6 ani. Tatăl și băiatul mai mic au rămas acasă, având aparent o stare de sănătate mai bună. IGSU precizează că, în acea seară, detectorul din locuință s-a conectat de câteva ori, semnalând o situație de risc, însă conform informațiilor, membrii familiei au deconectat dispozitivul din priză și au ignorat semnalul de pericol.
A doua zi, femeia și băiatul acesteia au fost externați din spital. Ajungând acasă, femeia a depistat corpurile micuțului și al soțului său, în vârstă de 37 de ani.
"În urma cercetărilor, specialiștii au constat că intoxicația cu monoxid de carbon a fost cauza principală a deceselor, în urma încălcării regulilor de securitate la exploatarea cazanului, ce funcționa pe bază de combustibil gazos. De asemenea, ignorarea semnalului de avertizarea detectorului-clapetă, lipsa unui canal de ventilare în încăpere, dar și instalarea cu încălcări a coșului pentru evacuarea fumului, a dus la acumularea de gaze în locuință", a menționat IGSU.
În acest sens, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență avertizează repetat cetățenii despre pericolul nerespectării regulilor de securitatea la instalarea și exploatarea surselor de încălzit locuințele, cum ar fi cazanele, reșourile electrice, dar și sobele.
"O atenție deosebită trebuie acordată canalelor de evacuare, acestea neapărat trebuie să existe în încăperi și locuințe, fiind neobturate și într-o stare funcțională bună. Mai mult, cetățenii trebuie să asigure ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparatele alimentate cu gaze, dar și cele cu flacără deschisă.
De asemenea, oamenii sunt rugați să instaleze detectoare de fum și gaze în casele de locuit, care au un rol important la salvarea vieților omenești și să nu neglijeze sub nici o formă atunci când acestea se declanșează și redau semne de alarmare", a subliniat IGSU.
Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2024, au fost înregistrate 44 de cazuri de intoxicație cu produsele de ardere, în urma cărora au decedat 13 persoane, inclusiv 2 minori.