
Un deţinut învinuit de comiterea infracțiunilor de escrocherie și șantaj a fost condamnat la încă 10 de ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și cu aplicarea unei amenzi în mărime de 200 000 lei, după ce a şantajat o femeie cu poze intime.
În total, prin cumul de pedepse bărbatului i-a fost stabilită o sancțiune de 25 de ani de închisoare.
Potrivit probatoriului administrat, în luna februarie 2021, inculpatul, deținut în penitenciar, a acționat cu scopul de a dobândi ilicit bunuri și mijloace financiare de la o femeie, inducând-o în eroare prin utilizarea unei identități false pe rețeaua de socializare "Odnoklassniki.ru". Acesta i-a pretins sume de bani și obiecte de valoare, sub pretextul creării unei relații de familie, cauzând părții vătămate un prejudiciu material total de peste 50 000 lei.
Totodată, inculpatul a fost recunoscut vinovat și pentru comiterea infracțiunii de șantaj, întrucât, folosindu-se de aceeași metodă, a obținut fotografii de natură intimă pe care a amenințat că le va distribui, cerând sume adiționale de bani.
Pe lângă pedeapsa principală, instanța a admis integral acțiunea civilă înaintată de partea vătămată, obligându-l pe inculpat la achitarea sumei de 50 000 lei cu titlu de prejudiciu material și a câte 50 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ