Un fermier a găsit în grădina sa 150 de tone de aur, una dintre cele mai mari zăcăminte de aur găsite în istoria țării

30 aprilie 2025, 13:50

Michel Dupont, un fermier în vârstă de 52 de ani din Auvergne, a găsit o adevărată comoară în grădina sa - un zăcământ care poate conține 150 de tone de aur. Dar ce a urmat e incredibil! Descoperirea, una dintre cele mai importante din Franța, va trece sub controlul statului, iar fermierul nu va primi nimic, transmite gsp.ro. 

Experții au estimat valoarea totală a descoperirii lui Dupont la 4 miliarde de euro. Este una dintre cele mai mari zăcăminte de aur găsite în toată istoria Franței. Bucuria lui Dupont a durat însă foarte puțin, căci reprezentanții statului francez l-au anunțat deja că orice zăcământ de metal prețios aflat pe proprietatea sa aparține, prin lege, guvernului de la Paris.

Dupont a descoperit filonul într-o zi când mergea de-a lungul unui curs aproape secat de apă aflat pe terenul său. Atunci a observat o sclipire ciudată în apă, a săpat în pământul de la suprafață și a găsit câteva fragmente de aur.

După ce agricultorul a remarcat că aurul din grădina sa era de fapt în cantitate mult mai mare, vestea a început să se răspândească în stânga și în dreapta, până când a ajuns la urechile reprezentanților autorităților.

Aceștia au ajuns la ferma lui Dupont, informându-l pe acesta că trebuie să oprească orice activitate de minerit. Potrivit legislației franceze, tot ce se descoperă în subteran nu aparține proprietarului pământului, ci statului, așa că Michel Dupont nu poate demara exploatarea zăcământului pe cont propriu.

Înainte ca Guvernul francez să înceapă excavarea proprietății pentru a evalua dimensiunile zăcământului de metal prețios din grădina fermierului, autoritățile trebuie să efectueze mai multe studii pentru a măsura impactul asupra mediului, conform reglementărilor privind protecția patrimoniului natural.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo