
Un fost angajat al Inspectoratului de Poliţie din Străşeni a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu obligaţia de a achita o amendă de 200 de mii de lei, fiind acuzat de corupere pasivă. Potrivit informaţiilor, poliţistul a pretins o mită în valoare de 300 de euro pentru restituirea unei maşini, care a fost ridicată şi transportată la o parcare specială, după ce şoferul acesteia a încălcat regulamentul circulaţiei rutiere. Sentinţa a fost pronunţată în data de 29 aprilie.
"Potrivit circumstanțelor cauzei, la data de 8 iunie 2024, angajatul IP Strășeni, ar fi promis eliberarea mijlocului de transport, ridicat și plasat la parcarea specializată în urma încălcării Regulamentului circulației rutiere, în schimbul unei recompense ilicite de 300 de Euro. Bănuitul a fost reținut în flagrant în momentul primirii celei de-a doua tranșe de 150 de Euro din suma pretinsă.