AUR Dâmboviţa anunţă, joi, că a depus listele cu candidaţi pentru alegerile parlamentare la Biroul Electoral Judeţean (BEJ),iar preşedintele interimar al organizaţiei, fost ministru al Mediului în Republica Moldova, Valeriu Munteanu, deschide lista la Camera Deputaţilor din România, transmite Agerpres.
Munteanu este născut în Republica Moldova, a urmat cursurile Universităţii Valahia Târgovişte, iar în perioada 2015-2017 a fost ministru al Mediului în Republica Moldova. De asemenea, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi primar al satului în care s-a născut, Floreni, raionul Anenii Noi.
Valeriu Munteanu a fost acuzat că ar fi încălcat normele legale privind conflictul de interese, potrivit Europa Liberă. După ce a devenit ministrul Mediului în Republica Moldova, l-ar fi angajat şef de cabinet pe fostul său asistent de la Parlament şi fin de cununie. Portalul Moldovacurata.md a scris atunci că politicianul s-ar fi folosit de pretextul formal că legea nu vizează relaţiile de rudenie naş-fin când definește conflictul de interese.
Foşti colegi de partid (PL) şi de parlament i-au reproșat lui Valeriu Munteanu că fratele său, Ruslan, a fost promovat în poziția de director adjunct la Serviciul de Informaţii şi Securitate. Un alt frate al acestuia, Igor, ar fi fost implicat în licitații la Primăria Chişinău.
La acel moment, ambii erau suspecți, potrivit acelorași surse, în dosare penale. „Niciodată nici eu, nici fratele mai mare, nici cel mai mic, nu am avut dosare penale. Dacă există așa ceva, eu ies în fața tuturor și le spun că mă retrag din cursa electorală. Acestea sunt niște minciuni sfruntate”, declara Valeriu Munteanu în 2018.