Un grup infracțional care se ocupa cu droguri, destructurat de polițiști. Schema era coordonatǎ de un deținut. Ce au descoperit anchetatorii

16 septembrie 2025, 11:51
Embed:

Patru kilogramme de droguri, în valoare estimată la peste 2 500 000 de lei, au fost ridicate de polițiști, urmare a unei operațiuni de amploare în care este vizat un grup infracțional care se ocupa cu droguri. Persoanele au vârstele cuprinse între 15 și 24 de ani și sunt originare din municipiul Chișinău și raionul Strășeni.

Potrivit anchetatorilor, organizatorul și coordonatorul grupului este un deținut din Penitenciarul nr. 9 Pruncul, care își execută pedeapsa pentru infracțiuni similare. Acesta transmitea instrucțiuni complicilor săi și a recrutat chiar și un minor de 15 ani pentru preluarea și distribuirea drogurilor.

"În urma măsurilor întreprinse, minorul a fost prins în flagrant în una dintre fâșiile forestiere din Chișinău, în momentul ridicării unei cantități impunătoare de substanțe narcotice. Drogurile erau ascunse de complicii deținutului și urmau să fie vândute prin intermediul magazinelor online de pe aplicația mobilă „Telegram”", informeazǎ Inspectoratul General al Poliției, într-un comunicat.

În celula deținutului au fost efectuate percheziții, fiind depistat și ridicat telefonul mobil utilizat pentru coordonarea activității ilegale.

În total, polițiștii au ridicat peste 4 kg de droguri (mefedronă și cocaină),valoarea acestora fiind estimată la peste 2 500 000 de lei.

Minorul este cercetat în stare de libertate. Dacă vina persoanelor implicate va fi demonstrată, acestea riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo