Medicul unei echipe de asistență medicală urgentă s-a ales cu o fractură la picior, după ce a fost agresat de un pacient aflat în stare de ebrietate, transmite IPN.
Ambulanța a fost solicitată pentru un bărbat de 50 ani, care zăcea inconștient în scara unui bloc din capitală, comunică Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Echipa SAMU Centru a intervenit în opt minute la locul solicitării, unde a fost întâlnită de un martor, care a condus personalul medical către pacient. S-a constatat că bărbatul era în stare de ebrietate și, în timpul examinării, manifesta un comportament neadecvat, îmbrâncind personalul medical, care încerca să-l ajute.
După ce agresorul a împins medicul echipei AMU, acesta din urmă a căzut pe scări și a suferit traumatisme, fiind transportat de urgență la spital. Medicul, cu fractură la picior, va urma un tratament și reabilitare pe parcursul următoarelor cinci săptămâni.
A fost solicitată intervenția poliției, care urmează să stabilească circumstanțele incidentului și măsurile care vor fi luate față de agresor.
CNAMUP condamnă orice act de violență asupra echipelor de asistență medicală urgentă și susține că va înainta Ministerului Sănătății propuneri privind înăsprirea pedepselor în cazul agresiunii sau violenței în activitatea echipelor AMU.
Nu este prima dată când un echipaj medical de urgență este agresat în timpul serviciului. Doar în luna ianuarie, incidente similare s-au produs în orașele Cahul, Strășeni și Chișinău.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ