
Un moldovean a fost arestat preventiv în România pentru omor, după ce și-ar fi ucis fratele mai mare. Victima avea 48 de ani și a fost gǎsitǎ fǎrǎ viațǎ de o femeie, tot din Republica Moldova, întins pe podeaua propriei case, din comuna Florești, Cluj.
Potrivit informațiilor transmise de autoritățile române, în data de 4 ianuarie, în jurul orei 23.55, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o locuință din localitate, a fost găsit cadavrul unui bărbat de 48 de ani, în condiții neclare.
Urmele vizibile de violență au ridicat, de la primele verificări, suspiciunea unei crime. Ulterior, medicii legiști au identificat leziuni grave la nivelul capului, provocate, cel mai probabil, prin lovirea cu un obiect dur, scrie presa românǎ.
Principalul suspect este chiar fratele victimei, un bărbat de 46 de ani, tot din Republica Moldova. Acesta a fost prins când cobora dintr-un autoturism. Potrivit anchetatorilor români, era în stare de ebrietate și avea urme de sânge pe haine, dar și pe palma stângă.
A fost reținut pentru 24 de ore, iar instanța a decis apoi arestarea sa preventivă, pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











