Un moldovean din Franța a fost internat într-un spital de psihiatrie, după ce a înjunghiat și agresat mai multe persoane la Paris

22 aprilie 2025, 14:24

Un moldovean a fost internat într-un spital de psihiatrie, după ce a înjunghiat două persoane și a snopit în bătaie un alt bărbat. Incidentele s-au produs zilele trecute în districtul Seine-Saint-Denis din estul Parisului, notează Deschide.md.

Potrivit presei din Hexagon, în seara zilei de 18 aprilie, jandarmeria franceză a fost alertată de mai multe persoane care au comunicat că, în timp ce se deplasau cu un tramvai, au observat cum între doi pasageri s-a iscat o ceartă în urma căreia o persoană a fost bătută cu bestialitate.

Imediat la fața locului s-au deplasat serviciile specializate care au reușit să rețină agresorul, iar medicii au transportat victima la spital.

În cadrul documentării cazului, oamenii legii au aflat că individul reținut este un cetățean al Republicii Moldova. Mai mult, cu câteva ore înainte de incident, bărbatul a înjunghiat alte două persoane care îl găzduiau în comuna Bondy. Una dintre victime s-a ales cu plăgi în regiunea gâtului, iar alta a fost rănită în braț.

Inițial, bărbatul a fost plasat în izolator, însă ulterior s-a dispus transferarea acestuia într-o instituție psihiatrică.

 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo