Un vulcan a erupt în Rusia, după seismul puternic din Orientul Îndepărtat

30 iulie 2025, 18:26
YjhkNDFkZmVkNGI3ODRkY2NiMTJjMGNlOTM1.thumb
YjhkNDFkZmVkNGI3ODRkY2NiMTJjMGNlOTM1.thumb
GxHJdGbWwAABz_b

Vulcanul Kliucevskaia Sopka, situat în Peninsula Kamceatka din Rusia, a intrat în erupţie miercuri, după seismul cu magnitudinea 8,8 şi tsunamiul care au afectat această regiune puţin populată din Orientul Îndepărtat, a anunţat un institut rus de supraveghere geofizică. "Kliucevskaia a intrat în erupţie", a anunţat pe contul său de Telegram Serviciul rus de studii geofizice, distribuind mai multe fotografii şi înregistrări video în care se pot vedea flăcări înălţându-se spre cer.

Imaginile sunt însoţite de următorul comentariu: "Se observă un flux de lavă topită pe versantul vestic. O strălucire puternică deasupra vulcanului şi explozii". Kliucevskaia Sopka este cel mai înalt vulcan din Eurasia şi totodată unul dintre cei mai mari vulcani activi din lume, atingând o altitudine de 4.750 de metri. El face parte dintr-un grup de circa 30 de vulcani activi din Peninsula Kamceatka, un teritoriu în mare parte nelocuit.

În mesajele distribuite pe Telegram, Serviciul rus de studii geofizice nu a făcut nicio legătură între puternicul seism din largul coastelor Peninsulei Kamceatka şi erupţia vulcanului Kliucevskaia Sopka. Un cutremur cu magnitudinea de 8,7 a lovit miercuri peninsula Kamceatka din Extremul Orient al Rusiei, generând un tsunami de până la 4 metri, avariind clădiri şi determinând avertismente de evacuare în zonă şi în cea mai mare parte a coastei de est a Japoniei. Acesta este cel mai puternic cutremur din Rusia din ultimii 73 de ani și al șaselea cel mai puternic din istorie. Tototdată, este cel mai mare cutremur, la nivel global, după seismul de magnitudine 9 din 2011, care a afectat Japonia.


Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo