
Comisia de Evaluare a Judecătorilor vine cu precizări, după ce s-a aflat că Angela Braga, unul dintre magistraţii care a promovat vettingul în data de 13 martie, este cercetată pentru corupţie. În acest context, membrii Comisiei susţin că "nu efectuzează investigaţii pe teren şi nu pot constata comiterea unor infracţiuni". Potrivit acestora, "pornirea urmăririi penale în privința unor judecători nu presupune neapărat un temei de nepromovare a evaluării, întrucât Comisia în activitatea sa se conduce de principiul prezumției de nevinovăție".
Comisia Vetting declară că în procesul de examinare a solicitat informații despre persoanele evaluate de la diverse instituții, inclusiv Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Corupției, Centrul Național Anticorupție, Ministerul Afacerilor Interne:
"În solicitări, Comisia întreabă dacă persoanele evaluate au avut statut de bănuit, învinuit, inculpat, condamnat sau martor. Cu privire la judecătorii Curții de Apel Centru cu rapoarte conținând propunere de promovare a evaluării, instituțiile nu au informat Comisia că aceștia ar avea vreun statut procesual de bănuit, învinuit, inculpat, condamnat", se arată în comunicatul Comisiei de Evaluarea a Judecătorilor.
De asemenea, aceştia susţin că nu au acces la informații privind acțiunile de urmărire penală în curs sau planificate și nu sunt anunţaţi despre inițierea unor astfel de proceduri în privința persoanelor evaluate:
"Comisia nu efectuează investigații pe teren și nu poate constata comiterea unor infracțiuni. Evaluarea vizează exclusiv perioada reglementată prin lege și se încheie odată cu aprobarea raportului. În evaluarea judecătorilor Curții de Apel Centru, perioada evaluării integrității financiare este 2012 – 2023 și a celei etice include și anul 2024", au transmis membrii Vetting.
"Într-un context mai larg, Comisia menționează că pornirea urmăririi penale în privința unor judecători nu presupune neapărat un temei de nepromovare a evaluării. Comisia în activitatea sa se conduce de principiul prezumției de nevinovăție, care presupune că o persoană este considerată nevinovată până la emiterea unei hotărâri definitive de condamnare de către o instanță de judecată", se mai arată în comunicatul membrilor Comisiei Vetting.
În data de 13 martie, Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat evaluarea magistratului Angela Braga, de la Curtea de Apel Centru, și a transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) raportul său cu propunerea ca aceasta să promoveze evaluarea integrității. Angela Braga a fost evaluată de Completul A al Comisiei, format din membrii Andrei Bivol, Lavly Perling și Lilian Enciu.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ