Renato Usatîi l-a propus pe avocatul Igor Pohilă la funcția de consilier prezidențial pe probleme juridice. Candidatura lui Pohilă a fost prezentată la evenimentul de lansare a candidatului Partidului Nostru, Renato Usatîi, la funcția de președinte al Republicii Moldova.
Pohilă a declarat că susține inițiativa lui Renato Usatîi și Moldova trebuie să fie republică prezidențială.
„Cea mai importantă reformă propusă de Renato Usatîi este trecerea la republică prezidențială. Experiența anilor a demonstrat că forma parlamentară de conducere a țării este neefectivă, țara are nevoie de un lider responsabil. Noi considerăm că un președinte, care a obținut mandatul cetățenilor, trebuie să răspundă pentru fiecare decizie luată. Cei care declară că forma de guvernământ prezidențial este nedemocratică - mint! SUA, Franța oare nu sunt state democratice și efective?”, a declarat Pohilă.
Igor Pohilă a deținut funcția de secretar în Reprezentanța permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ