Usatîi: Membrii trupei Bi-2 NU au cerut cetățenia Republicii Moldova, este o momeală electorală

29 mai 2024, 15:13

Dezvăluiri scandaloase făcute de președintele formațiunii ”Partidul Nostru”, Renato Usatîi. Politicianul a declarat în cadrul emisiunii ”Puterea e în adevăr” că membrii trupei rusești Bi-2 nu ar fi cerut cetățenia Republicii Moldova, dar Chișinăul a venit cu această inițiativă.

”Acordarea cetățeniei Republicii Moldova membrilor trupei rusești Bi-2, ca și referendumul, este o momeală pentru a ademeni alegătorii. De această dată, vorbitorii de limbă rusă. Cetățenia nici măcar n-au cerut-o reprezentanții trupei rusești, ci ai noștri au propus. Mai mult, Maia Sandu a zis că nu e nevoie să locuiești pe teritoriul Republicii Moldova și nici să achiți impozite aici. Toate acțiunile lor sunt doar pentru imagine și voturi. Interviul cu Dudi e din aceeași opera de PR”, spune Usatîi.

Newtv.md a solicitat reacția membrilor Bi-2, dar deocamdată nu a primit un răspuns.

Amintim că în aprilie 2024, consilierul președintelui țării, Adrian Baluțel, a anunțat că membrii Bi-2 au depus cerere pentru a obține cetățenia moldovenească, iar la mai puțin de o lună, șefa statului, Maia Sandu, a semnat decretul prin care le-a acordat cetățenie.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo