Președinția găzduiește o expoziție dedicată evenimentelor din 7 aprilie 2009

07 aprilie 2024, 10:16

Președinția Republicii Moldova va găzdui o expoziție de fotografii care reconstituie evenimentele din 7 aprilie 2009, marcată de proteste violente după alegerile parlamentare.

Expoziția va fi deschisă publicului duminică, 7 aprilie, între orele 10:00 - 14:00, cu ocazia aniversării a 15 ani de la proteste. Vizitatorii sunt invitați să participe la o lecție deschisă de istorie prezentată în holul Președinției de Igor Cașu, istoric și director al Agenției Naționale a Arhivelor.

Ulterior, expoziția va fi accesibilă în perioada 8 - 14 aprilie, de luni până vineri, între orele 17:00 și 19:00, iar sâmbătă și duminica – între 12:00 și 14:00.

Președinta Maia Sandu a declarat că 7 aprilie 2009 va rămâne o rană neînchisă a consecințelor unui regim autoritar, dar și un simbol al rezistenței, curajului și puterii poporului care vrea să fie liber.

"Democrația înseamnă să credem în puterea noastră de a ne crea soarta. Iar atunci când ne este călcat în picioare acest drept, să ne ridicăm împotriva răului", a menționat șefa statului.

Președinta Sandu a subliniat că tinerii care s-au ridicat în 2009 au suferit din cauza violenței și terorii regimului, dar nimeni nu a reușit să le distrugă demnitatea și forța morală.

"Datorită lor, azi nu trăim într-un stat închis, unde oamenilor le este frică să gândească și să vorbească liber. Republica Moldova rămâne un stat democratic, unde drepturile sunt respectate și puterea este în mâinile poporului. Azi porțile Președinției sunt deschise, drept simbol al libertății - libertatea fiecărui individ și libertatea noastră ca popor", a punctat Președinta.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo