
Premierul desemnat Alexandru Munteanu a ținut un discurs, vineri, 31 octombrie, în plenul Parlamentului, la votul de învestire a Guvernului pe care l-a propus.
"Am fost mândru să privesc, ca mulți alți compatrioți, progresele Republicii Moldova din ultimii ani. Ca unul dintre cetățenii care și-au făcut datoria acolo unde s-au aflat, am văzut cum, prin curaj, perseverență și contribuția fiecăruia, țara noastră a trecut de la un stat capturat, ignorat pe scena internațională, la un stat respectat — important pentru pacea regională, admirat pentru lecțiile sale de democrație și libertate, capabil să se dezvolte prin forțele proprii și cu sprijinul unor prieteni adevărați", a declarat Alexandru Munteanu.
Premierul desemnat a spus cǎ e "o mare onoare pentru mine să am astăzi ocazia de a-mi servi țara".Acesta i-a mulțumit Maiei Sandu și fracțiunii PAS pentru încrederea acordată
"Dar, mai ales, le mulțumesc pentru că au avut curajul să lupte, să câștige alegeri și să miște lucrurile în direcția corectă. Recunoștința mea se îndreaptă, în mod special, către cetățenii Republicii Moldova — fără hotărârea și puterea lor de a se opune răului, astăzi nu am fi vorbit despre aderare la Uniunea Europeană, ci despre oligarhie, corupție și stagnare" a mai spus acesta.
Referindu-se la realizǎrile din ultimii ani, el a spus cǎ s-a fǎcut un salt extraordinar, precizând cǎ "acest progres ne arată cât de mult putem face atunci când construim împreună, având mereu în față un obiectiv comun. Cel mai important rezultat este redobândirea speranței că Moldova poate fi un stat demn, liber și puternic", a afirmat Munteanu.
"De aceea, cer astăzi sprijinul dumneavoastră pentru un program de guvernare orientat spre creștere economică, eficiență și integrare europeană, și pentru o echipă profesionistă, capabilă să pregătească Republica Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană în următorii ani.Experiența mea profesională și de viață m-a învățat că vorba frumoasă e bună pentru a uni oamenii, dar devine dăunătoare atunci când încearcă să acopere lipsuri. De aceea, vă promit că voi fi un prim-ministru care ascultă, respectă și lucrează — nu unul populist. Voi spune adevărul, chiar și atunci când soluțiile cer un efort comun din partea întregii țări", a spus acesta.
El a spus cǎ va rǎmâne deschis la propuneri și opinii, "pentru că soluțiile bune se nasc din dialog".
"Diferențele de opinie sunt firești într-o democrație. Important este ca ele să nu ne abată de la direcția stabilită de cetățeni: viitor european, viață mai bună, siguranță pentru fiecare familie.Când și cum atingem aceste obiective poate fi discutabil, dar direcția strategică — pro-europeană și democratică — nu este negociabilă. A fost votată de majoritatea cetățenilor Republicii Moldova", a spus el în plenul Parlamentului.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











